Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestmail

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OAMENII CARE NU AU AUZIT NICIODATĂ DE DUMNEZEU?

Cu siguranță că milioane de oameni sunt în această situație. Băștinașii noștri care nu au auzit niciodată de Betleem sau de Golgota. Fermierul din Epoca de Bronz care l-a precedat pe apostolul Pavel. Adultul cu probleme psihice sau copilul handicapat mintal. Ce se întâmplă cu bebelușii? Îi va pedepsi oare Dumnezeu pe cei ce mor imediat după naștere sau în copilărie și nu trăiesc suficient de mult pentru a înțelege harul lui Dumnezeu?

Nu. Nu o va face. Populația cerului include mulțimi de oameni care au auzit pentru prima oară numele Mântuitorului în momentul în care au sosit în casa cerească. Cred asta din mai multe motive. „Domnul…dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9). Îndurarea Lui este la fel de mare ca lumea creată de El. Lista Lui de invitați este la fel de lungă ca și lista creației. Ar predestina Dumnezeu pe cineva pentru pierzare în virtutea zonei geografice în care trăiește sau a genealogiei sale?

Măsura în care Se descoperă Dumnezeu diferă de la persoană la persoană. El nu le transmite mesajul Evanghelia tuturor oamenilor în același fel, în aceeași măsură sau cu aceeași putere. Dumnezeu le-a dat apostolilor ocazia da a fi martori oculari. Isus l-a lăsat pe Toma să Îi atingă rănile și lui Petru i-a îngăduit să vadă mormântul gol (Ioan 20:26-28; 20:1-7). I-a oferit apostolului Pavel o vedenie dramatică despre cer (2 Cor. 12:1-4). Eu nu am primit ce a primit apostolul Pavel, dar am primit ceea ce aveam nevoie pentru a face propria mea alegere.

Oare ar putea cineva să primească mai puțin? Un cetățean din Mongolia sau un copil autist vor primi oare mai puțin decât au nevoie pentru a-și putea pune credința în Dumnezeu? Ce răspuns am putea da în afară de nu? Dumnezeu, care îi iubește pe toți, le va da tuturor tot ce au nevoie pentru a lua o decizie în favoarea sau împotriva Lui.

Toți au cel puțin mărturia creației și a conștiinței. „Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1:19, 20).

Universul din jur. Convingerea din interiorul nostru. Ceea ce vedem și simțim îi comunică fiecăruia esența caracterului lui Dumnezeu. Dacă cineva are doar atât, înseamnă că doar de atât are nevoie. Este posibil, atunci, ca unii sfinți să afle numele Mântuitorului doar în cer? Cu siguranță. Biblia ne învață că cerul are locuitori „din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” (Apocalipsa 7:9). Fiecare grup etnic și fiecare limbă sunt reprezentate. Aici sunt cu siguranță incluși și cei care au avut credință într-un Mântuitor pe care încă nu L-au întâlnit. Evrei 9:15 explică: „prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi” (Evrei 9:15). Harul lui Dumnezeu se întinde de la cruce în toate direcțiile.

Pastor Ioan Cocîrțeu