FacebooktwitterredditpinterestmailFacebooktwitterredditpinterestmail

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

Mulți consideră că dragostea este atributul de bază, însăși natura lui Dumnezeu sau definiția Lui. Există o bază biblică pentru acest lucru. De exemplu, în 1 Ioan 4:8, 16 citim: „Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste…Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.” În general, dragostea lui Dumnezeu poate fi imaginată ca eterna Lui dăruire sau împărtășire de Sine.

Bunăvoința este una dintre dimensiunile de bază ale dragostei lui Dumnezeu. Prin ea noi înțelegem preocuparea lui Dumnezeu pentru bunăstarea celor pe care îi iubește. El caută în mod altruist bunăstarea noastră ultimă. Dintre numeroasele referințe biblice, Ioan 3:16 este probabil cea mai bine cunoscută: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Dragostea lui Dumnezeu constă dintr-un interes lipsit de egoism față de noi și de dragul nostru. Ea este agape, nu eros. În Ioan 15 Domnul Isus face comparația între relația stăpân-slujitor și relația dintre doi prieteni. Acest al doilea tip de relație este cel care trebuie să caracterizeze legătura dintre credincios și Mântuitor.

Această calitate altruistă, jertfitoare de sine a dragostei divine poate fi văzută din ceea ce a făcut Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu care a stat la baza trimiterii Fiului Său cu scopul de a muri pentru noi nu a fost motivată de dragostea noastră prealabilă pentru El. Apostolul Ioan spune: „Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10).

Această dragoste divină nu numai că a luat inițiativa, creând baza mântuirii prin trimiterea Domnului Isus, ci ea ne și caută încontinuu. Cele trei pilde ale Domnului din Luca 15 accentuează puternic acest lucru. Păstorul lasă în țarc cele nouăzeci și nouă de oi care sunt în siguranță și merge să caute oaia pierdută, cu toate că nimic din descriere nu ne arată că ea ar fi deosebit de atrăgătoare sau de dorit. Femeia care a pierdut banul îl caută cu sârguință. Și, cu toate că tatăl fiului risipitor nu a mers în țara îndepărtată ca să-l caute, el veghea mereu, așteptând întoarcerea fiului lui. El a luat inițiativa de a-l primi înapoi ca fiu al lui, acordându-i cea mai mare atenție și ordonând chiar o petrecere în cinstea lui.

Bunăvoința lui Dumnezeu, interesul și purtarea de grijă pe care o manifestă față de cei pe care îi iubește, poate fi văzută în numeroase domenii. Lui Dumnezeu îi pasă chiar și de creaturile subumane și se îngrijește de ele. Psalmistul a scris: „Îți deschizi mâna și saturi după dorință tot ce are viață” (Ps. 145:16). Isus învăța că Tatăl hrănește păsările cerului și îmbracă crinii de pe câmp (Matei 6:26, 28). Nici o vrabie nu poate cădea fără voia Tatălui (Matei 10:29). Biblia indică faptul că Dumnezeu este binevoitor față de întreaga rasă umană. El „face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45).

Așadar, Dumnezeu nu numai că are anumite sentimente pozitive inerente față de obiectele dragostei Lui, ci și acționează în vederea bunăstării lor. Dragostea lui Dumnezeu întotdeauna a fost ceva activ.

Pastor Ioan Cocîrțeu