DREPTATEA LUI DUMNEZEU

Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă, înainte de toate, că Legea lui Dumnezeu, fiind o expresie adevărată a naturii Lui, este la fel de perfectă cum este El. Psalmul 19: 7-9 exprimă acest lucru în felul următor: „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată, și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu poruncește doar ceea ce este drept, și care prin urmare va avea un efect pozitiv asupra credinciosului dispus să asculte.

Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă de asemenea că acțiunile Lui, sunt în concordanță cu Legea pe care El Însuși a stabilit-o. El Se comportă în conformitate cu ceea ce așteaptă de la alții. El este traducerea în acțiune a pretențiilor Lui. Astfel, se poate vedea din Biblie că prin acțiunile Lui, Dumnezeu înfăptuiește ce este corect. De exemplu, Avraam Îi spune lui Dumnezeu: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă ca cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Gen. 18:25). Deoarece Dumnezeu este drept, fiind la înălțimea standardului Legii Lui, noi putem avea încredere în El. El este onest în faptele Lui. Nu trebuie să ne fie teamă să intrăm într-o relație cu El.

De asemenea, El Își conduce Împărăția în concordanță cu Legea Lui. Adică, pretinde ca alții să I se conformeze. Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă că El este nepărtinitor în administrarea Legii Lui. El nu manifestă favoritism sau parțialitate. Nu este important cine este o anumită persoană. Singurul considerent în stabilirea consecințelor sau a răsplății este ce a făcut sau nu a făcut acea persoană. O dovadă a imparțialității lui Dumnezeu este faptul că El i-a condamnat pe judecătorii din vremea biblică, conducători care, deși însărcinați să-L slujească în calitate de reprezentanți ai Lui, au acceptat ca mita să le schimbe hotărârile (1 Samuel 8:3; Amos 5:12). Motivul pentru condamnarea lor a fost că fiind drept, Dumnezeu a așteptat același gen de comportament din partea celor care trebuiau să administreze Legea Lui.

Totuși, uneori sentința lui Dumnezeu nu pare a fi dreaptă. Cei care au trăit o viață păcătoasă nu sunt întotdeauna pedepsiți, iar cei drepți par să rămână adesea nerăsplătiți. Psalmul 73 meditează la aparenta prosperitate a celor răi. Ei sunt sănătoși și în aparență scutiți de necazurile prin care trec alți oameni. Această observație este adesea și a noastră. Șefii crimei organizate acumulează de multe ori cantități enorme de bogății pământești și pot fi și sănătoși pe deasupra, în timp este posibil ca unii credincioși extrem de virtuoși să experimenteze sărăcia, o sănătate precară sau moartea tragică a celor dragi. Și această aparentă nedreptate poate continua ani la rând. Cum poate să îngăduie acest lucru un Dumnezeu drept?

Ne va fi de ajuns să observăm ce a descoperit psalmistul. Când a intrat în sanctuarul lui Dumnezeu, a aflat despre sfârșitul celor răi. El a văzut că în cele din urmă ei aveau să fie distruși (Psalmul 73: 17-20, 27). Pe de altă parte, psalmistul avea să fie călăuzit de sfatul lui Dumnezeu și să fie primit în glorie în cele din urmă (v. 24).

Dreptatea lui Dumnezeu nu trebuie evaluată pe termen scurt. În cadrul acestei vieți ea va fi adeseori incompletă sau imperfectă. Însă viața pământească nu este totul. Există o viață de dincolo, și pe parcursul întregii veșnicii dreptatea lui Dumnezeu va fi completă.

Pastor Ioan Cocîrțeu