Darul vorbirii în limbi
”…altuia, felurite limbi…”
1 Corinteni 12: 10

De- a lungul timpului, mulți credincioși și multe biserici au acordat vorbirii în limbi un rol deosebit. Pentu toți aceștia vorbirea în limbi face parte din viața creștinului după ce a fost regenerat de Duhul Sfânt.
Vorbirea în limbi sau ”glossolalia” este menționată numai în două din cărțile Noului Testament: Faptele Apostolilor și 1 Corinteni. Mai este menționată și în Marcu 16: 17.
Termenul pare să fie folosit în două moduri diferite. Primul îl găsim în legătură cu evenimentele de la Rusalii, când s- a împlinit promisiunea venirii Duhului Sfânt. ”Limbile” erau limbi cunoscute și au fost înțelese de vizitatorii străini aflați la Ierusalim. În acest fel, micului grup de credincioși i- a fost dată capacitatea supranaturală de a vorbi în alte limbi. La Rusalii ucenicii au vorbit în limbi cunoscute vizitatorilor din Ierusalim. Cei care au fost împuterniciți de Duhul Sfânt n- au cunoscut limba pe care o vorbeau, dar ea era cunoscută celor care îi ascultau. Pe de altă parte, în 1 Corinteni ascultătorii nu înțelegeau vorbirea, și de aceea era nevoie de interpreți. Faptul că ”tălmăcirea limbilor” apare ca un dar spiritual ne face să credem că darul vorbirii în limbi amintit în 1 Corinteni nu se referă la limbi cunoscute care puteau fi înțelese de către cei care în mod natural vorbeau acea limbă.
În legătură cu vorbirea în limbi menționată în 1 Corinteni 12 și apoi discutată pe larg în 1 Corinteni 14, pot fi menționate câteva lucruri:
1. Există un dar al limbilor diferit de cel menționat la Rusalii, pentru că în acel caz tălmăcirea nu era necesară. În contextul acela darul vorbirii în limbi a fost însoțit și de alte semne- limbile ca de foc și sunetul ce semăna cu vâjâitul unui vânt puternic. Nicăieri nu se amintește că aceste lucruri ar fi însoțit darul Duhului din 1 Corinteni.
2. Trebuie subliniat adevărul, care de altfel reiese clar din 1 Corinteni 12- 14, că vorbirea în limbi este un dar al Duhului și nu o roadă a Duhului. Roada Duhului trebuie să- l caracterizeze pe fiecare credincios în parte, iar darurile sunt împărțite credincioșilor pe baza voii suverane a lui Dumnezeu. De aceea, există daruri pe care unul le poate avea, iar altul nu. Nu există vreo motivare biblică pe baza căreia să spunem că Dumnezeu dorește să dea fiecărui credincios darul vorbirii în limbi.
3. Darul limbilor menționat în 1 Corinteni 12- 14 este în mod clar unul dintre cele mai puțin importante daruri ale Duhului, de fapt, pare să fie ultimul ca importanță. Motivul stă în faptul că de cele mai multe ori el nu aduce nici un folos spiritual celorlalți credincioși. Celelalte daruri, însă, sunt în mod vădit date spre zidirea și întărirea trupului lui Hristos.
4. Darul vorbirii în limbi nu este în mod necesar semnul botezului credinciosului de către Duhul Sfânt în trupul lui Hristos. Lucrul acesta reiese clar din 1 Corinteni. Credincioșii din Corint fuseseră integrați în trupul lui Hristos o dată pentru totdeauna.
5. Atât Biblia cât și experiența ne învață că darul limbilor este un dar de care se poate abuza foarte ușor, motiv pentru care poate deveni periculos

Pastor Ioan Cocîrțeu