HARUL LUI DUMNEZEU

Prin termenul har înțelegem că Dumnezeu nu lucrează cu poporul Lui pe baza vredniciei sau a valorii acestuia, pe baza a ceea ce merită el, ci ținând cont de nevoile lui; cu alte cuvinte Dumnezeu lucrează cu poporul pe baza bunătății și generozității Lui. Lucrul acesta ne ajută să înțelegem că există o deosebire între har și bunăvoință. Bunăvoința este pur și simplu ideea că Dumnezeu nu caută propriul Lui bine, ci mai degrabă pe cel al altora. Harul însă înseamnă că Dumnezeu ne acordă favoruri nemeritate. El nu pretinde nimic de la noi.

Caracterul plin de har al lui Dumnezeu este, desigur, un subiect foarte important în Noul Testament. Unii au sugerat că imaginea vechi testamentală a lui Dumnezeu este extrem de diferită. Mai mult decât atât, s-a susținut că avem de-a face cu doi Dumnezei diferiți în cele două Testamente: Dumnezeul vechi testamental al creației și al justiției stricte, și Dumnezeul nou testamental (Hristos) al dragostei. Cu toate acestea, numeroase pasaje din Vechiul Testament vorbesc despre caracterul plin de har al lui Dumnezeu. În Exod 34:6, de exemplu, Dumnezeu spune despre Sine: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie.” Iar în Noul Testament Pavel pune mântuirea noastră pe seama harului lui Dumnezeu: „El ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni L-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi” (Efes. 1:5-8). Ideea abundenței se poate observa în ambele pasaje. Dumnezeu nu este un dumnezeu zgârcit, care abia dacă dă ceva din ceea ce ni se cuvine, și păstrează restul. Există o generozitate în acest har al lui Dumnezeu. El dă cu prisosință.

Pastor Ioan Cocirteu