Dragostea dintre noi este o poruncă, dar pe care, cu multă plăcere sufletească, sunt gata să o împlinesc.

O PORUNCĂ NOUĂ
Iată chemarea Mântuitorului: ”Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții…” (Ioan 13: 34). Dacă este să analizăm porunca dragostei prin prisma timpului, ea nu este o poruncă nouă. În Deut. 6: 5 se află porunca de a- L iubi pe Dumnezeu. În Lev. 19: 18 apare porunca de a- ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Noutatea acestei porunci era dată de standardul la care a adus- o Domnul Isus- un standard cu totul deosebit.
-o dragoste care se sacrifică
Dragostea care ni se cere a fi trăită în relațiile noastre este după modelul iubirii Mântuitorului față de noi. ”Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții, cum v- am iubit Eu…” (Ioan 15: 12, 13).
-o dragoste produsă de Duhul Sfânt
Este dragostea produsă prin Noul Legământ de către puterea transformatoare a Duhului Sfânt. (Ezechiel 36: 24- 26). O asemenea dragoste nu putea fi trăită în Vechiul Testament pentru că Duhul Sfânt nu ne era dat.

O PORUNCĂ PROFUNDĂ
Porunca dragostei, cu toate că o auzim atât de des și ni se pare un lucru atât de bine știut și facil de aplicat, ea este de o profunzime ieșită din comun.
-dragostea alungă condamnarea de sine
De ce suntem chemați a ne iubi unii pe alții ? Aplicăm dragostea din cauză că Dumnezeu care locuiește în noi, este esența iubirii. Aplicăm dragostea pentru că vrem să imităm exemplul suprem al iubirii lui Dumnezeu. Aplicăm dragostea pentru că ea este miezul mărturiei creștine. Când un credincios recunoaște în viața lui manifestarea iubirii, rezultatul este o încredere că relația lui cu Dumnezeu e în ordine (1 Ioan 4: 13- 16).
-dragostea asigură încredere în fața judecății
1 Ioan 4: 17- 20. Credincioșii iubesc nu ca să scape de judecată, ci pentru că au scăpat de judecată.

O PORUNCĂ DESĂVÂRȘITĂ
În general vorbind, toate codurile omenești suportă anumite revizuiri, în ideea că, în timp ele își dovedesc imperfecțiunea. La porunca dragostei nu s- au făcut rectificări. De ce ? Pentru că este desăvârșită !
-datorită Celui ce a dat- o
Nu se putea gândi ceva mai bun. Porunca este desăvârșită după cum Cel ce ne- a dat- o este desăvârșit. Ceea ce ne- a cerut, El a făcut mai întâi.
-datorită celor care o aplică
Dacă ea produce desăvârșire în cei credincioși, atunci ea este o poruncă desăvârșită (1 Ioan 4: 17, 18). Ioan nu sugerează o perfecțiune lipsită de păcat, ci mai degrabă o dragoste matură. O, câte lucruri poate produce dragostea !

Pastor Ioan Cocîrțeu