ALEGERI TIP ANGAJAMENT
Fiecare zi ni se deschide cu o dimineață, o dimineață care se va contopi în ziuă. Liniștea zorilor va fi preschimbată de forfota zilei. Calmul singurătății va fi înlocuit de agitația rasei umane. Adăpostul dimineții timpurii va fi invadat de decizii ce trebuie luate și de termene limită ce trebuie respectate. Așa că am decis să aleg.
DECID SĂ ALEG DRAGOSTEA. Ura nu este justificată cu nicio ocazie. Nici o nedreptate nu constituie o scuză pentru amărăciune. Eu aleg dragostea. Astăzi aleg să-L iubesc pe Dumnezeu și ceea ce iubește Dumnezeu.
DECID SĂ ALEG BUCURIA. Îl voi invita pe Dumnezeul meu să fie Dumnezeul oricărei circumstanțe. Mă voi împotrivi ispitei de a fi suspicios cu privire la cei din jur. Voi refuza să-i privesc pe oameni altfel decât ca pe niște ființe umane create de Dumnezeu. Voi refuza să privesc orice problemă altfel decât ca pe o oportunitate de a-L vedea pe Dumnezeu.
DECID SĂ ALEG PACEA. Voi trăi în lumina faptului că am fost iertat. Și voi ierta pentru ca să pot trăi.
DECID SĂ ALEG RĂBDAREA. Voi trece peste neplăcerile lumii. Decât să-l blestem pe cel ce îmi ia locul, mai degrabă i-l voi oferi de bunăvoie. În loc să mă plâng de faptul că trebuie să aștept prea mult, Îi voi mulțumi lui Dumnezeu că am la dispoziție câteva momente ca să mă rog. În loc să scrâșnesc din dinți când primesc noi sarcini, le voi înfrunta cu bucurie și curaj.
DECID SĂ ALEG BUNĂTATEA. Voi prefera să rămân fără niciun ban, decât să-mi asum vreunul în mod necinstit. Voi prefera să fiu trecut cu vederea, decât să mă laud. Voi mărturisi, mai degrabă decât să acuz.
DECID SĂ ALEG FACEREA DE BINE. Nimic nu este dobândit prin forță. Aleg să fac binele. Dacă ridic vocea, aș vrea să fie numai pentru a aduce laudă. Dacă îmi strâng pumnii, aș vrea să fie numai pentru a mă ruga. Dacă am vreo pretenție, vreau să am pretenții doar de la mine.
DECID SĂ ALEG CREDINCIOȘIA. Astăzi îmi voi împlini promisiunile. Asociații mei nu vor pune la îndoială cuvântul meu. Soția mea nu se va îndoi de dragostea ce i-o port, iar copiilor mei nu le va fi niciodată teamă că tatăl lor nu se va mai întoarce acasă.
DECID SĂ ALEG BLÂNDEȚEA. Mă voi purta cu blândețe față de cei săraci, căci ei sunt singuri. Voi fi blând cu cei bogați, pentru că ei sunt cuprinși de un sentiment de teamă. Voi fi blând cu cei răi, pentru că așa a fost și Dumnezeu față de mine.
DECID SĂ ALEG ÎNFRÂNAREA POFTELOR. Sunt o ființă spirituală. După ce trupul acesta moare, duhul meu se va înălța. Refuz să las ceva trecător să stăpânească peste ceea ce este veșnic. Vreau să fiu influențat doar de Dumnezeu. Vreau să mă las învățat doar de Hristos.
Față de acestea mă bazez pe puterea lui Dumnezeu care mi se va face desăvârșită în slăbiciunile mele. Dacă voi izbândi, Îi voi aduce mulțumire lui Dumnezeu. Dacă voi eșua, voi căuta harul Său.
Pastor Ioan Cocîrțeu