BINELE FĂCUT ÎN TĂCERE
„Dar un om, numit Anania, a vândut o moșioară, cu nevastă-sa Safira, și a oprit o parte din preț, cu știrea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, și a pus-o la picioarele apostolilor”
Fapte 5:1, 2
Vis a vis de acest caz, apostolul Petru a pus patru întrebări și a dat un singur verdict.
- „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt, și să ascunzi o parte din prețul moșioarei?” (Fapte 5:3). Cuvântul „să ascunzi” folosit de Luca înseamnă de fapt „a însuși pe nedrept”. Apostolii au înțeles foarte bine ceea ce au făcut cei doi: fraudă fiscală.
- „Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta?” (Fapte 5:4). Nimeni nu i-a obligat pe Anania și Safira să își vândă proprietatea. Au acționat de bună voie, potrivit deciziei lor.
- ”Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei?” (Fapte 5:4). Cei doi ar fi putut să se răzgândească în orice moment sau ar fi putut să schimbe suma pe care ar fi decis s-o dea. Păcatul lor nu a constat în faptul că au păstrat o parte din venit, ci în faptul că au mințit că au dăruit întreaga sumă. Au vrut să lase impresia că au sacrificat totul, fără ca în realitate să fi făcut acest lucru.
- „Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta?” (Fapte 5:4). Înșelăciunea lor nu a fost un act impulsiv, ci o fraudă calculată, premeditată. Anania a urmărit cu bună știință să inducă biserica în eroare.
Verdictul lui Petru nu lasă nicio îndoială în această privință:
- „N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
Fără îndoială, Anania și Safira au meritat să fie pedepsiți. Au meritat o pedeapsă dură. Dar pedeapsa cu moartea este într-adevăr pe măsura faptei lor? Ceea ce au făcut ei a fost rău, însă a fost chiar atât de rău? De fapt, ce au făcut ei?
Au folosit biserica pentru a se promova pe înșiși. S-au slujit de familia lui Dumnezeu pentru folosul lor personal. Au încercat să transforme adunarea în scena pe care să se umfle de mândrie.
Dumnezeu are cuvinte foarte dure pentru un astfel de comportament. Îl numește ipocrizie. Când Domnul Isus a folosit termenul acesta, oamenii au căutat un loc unde să se poată ascunde.
Iată deci definiția operativă a ipocriziei: „a fi văzut de oameni”. Domnul Hristos nu a zis: „Nu faceți fapte bune.” Nici: „Nu lăsați ca faptele voastre bune să fie văzute.” Trebuie să facem fapte bune, și unele fapte bune, ca de exemplu bunăvoința arătată față de alții și învățătura dată altora este necesar să fie văzute pentru a avea impact. Da, este bine să facem lucruri bune, dar nu este bine să facem lucruri bune pentru a fi văzuți. De fapt, a face lucruri bune pentru a fi văzut este un păcat.
Să luăm ipocrizia la fel de în serios cum o ia Dumnezeu. Cum putem face acest lucru?
- Nu aștepta să fii lăudat pentru faptele tale bune. Pentru niciuna. Dacă nu le observă nimeni, nu fi dezamăgit. Dacă le observă dă-I tot creditul lui Dumnezeu. Pune-ți următoarea întrebare: „Dacă nimeni nu ar afla de această faptă bună, aș mai face-o?” Dacă răspunsul tău este „nu”, înseamnă că o faci pentru a fi văzut de oameni.
- Fă dărnicia financiară în secret. Banii stârnesc falsitatea în noi. Ne place să fim văzuți câștigându-i, și ne place să fim văzuți dăruindu-i. De aceea, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta” (Matei 6:3)
- Nu simula spiritualitatea. Când mergi la biserică, nu alege un loc în așa fel încât să fii văzut sau nu cânta doar pentru a fi auzit. Să nu facem din „Lăudat fie Domnul” sau „Slavă Ție” ceva nesincer.
Fă lucruri bune, dar nu le fă pentru a fi văzut. Ai grijă, căci poți fi prea bun pentru propriul tău bine.