ROMÂNIA…. PE GENUNCHI.
“..dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele,- îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara.” 2 Cronici 7:14
Multe lucruri din țara noastră nu ne plac. Poate e gingaș spus….chiar ne nemulțumesc ! Poate am vrea mai multă decență, mai multă morală, mai multă seriozitate, mai mult lucru bine făcut, mai puțin rău și mai mult bine. Unii vrem un alt guvern, alții am fi vrut un alt președinte; unii spunem că “asta-i buba”, alții nu știm ce-i de făcut. E greu cu românul, e greu cu omul. De ce ? Pentru că adevărata cauza a răului și a relelor este la noi și în noi. Haideți astăzi să facem, ce facem destul de rar: să punem România pe genunchi, în rugăciune. Să o ducem cu tot ce este în ea, înaintea lui Dumnezeu care are “leac vindecător” pentru bolile ei. Împreună ne putem ruga pentru:
-a-L câștiga pe Dumnezeu ca aliat al nostru. Dincolo de orice stat și uniune de state, România are nevoie de Dumnezeu în toate formele prezenței Sale.
-creșterea numărului de oameni care se tem de Dumnezeu.
-stăvilirea evoluției răului. Parcă totul degenerează !
-copiii și tinerii din România să îmbrățișeze un sistem de valori sănătos, care ne poate duce la progres.
-în familiile noastre să redescoperim frumusețea de a ne raporta corect unii la alții. Mă refer la soț, soție, părinți, copii, angajați, angajatori, autorități, cetățeni.
-a fi păziți de calamități naturale, războaie, maladii.
-săracii, bolnavii, abandonații României.
-conducători vrednici de toată încrederea. Nu demagogi, nu corupți, nu imorali.
Iubiți credincioși și stimați prieteni, haideți ca astăzi să punem ROMÂNIA PE GENUNCHI !!!
Pastor Ioan Cocîrțeu