“De aceea, lăsați-vă de minciună…” Efeseni 4: 25
Credeți că există vreun om care să nu fii mințit vreodată ? E interesant, dar în același timp corect. Ne străduim să-i învățăm pe copiii noștri că minciuna e urâtă, îi mai şi pedepsim atunci când mint, dar şi noi cei mari mințeam pe când eram copii și poate o mai facem și acum…E la îndemână, e soluția care ne vine fără mari eforturi strategice. Ai mințit și apoi îți susții minciuna….gata treaba, zici că te-ai scos. Ce păcat !
O minciună asigură doar falsa şi potențiala rezolvare a lucrurilor. Se prea poate ca deși minți să nu se rezolve nimic prin ea sau, mai rău, să încurci şi să complici şi mai mult lucrurile pentru tine. N-ați pățit ? Doar adevărul dăinuie, doar adevărul te pune în valoare, doar adevărul mărturisit te izbăvește de vinovăție.
Când minciuna e rostită, formele ei de apariție sunt dintre cele mai diverse. Se minte cu seninătate, se minte fără pardon, se minte şi când nu trebuie…se minte național, chiar şi în mediul eclesial și judiciar…ce boală, adesea cronică ! Ați fost vreodată mințiți ? De câte ori ! Nu în puține împrejurări chiar v-ați dat seama că sunteți mințiți. Ştiu ce-ați simțit. Ajungi chiar să-ți pui întrebări de normalitatea ta, pentru că atât de bine ești mințit. Dacă ați simțit cât de detestabilă e minciuna, feriți-vă de ea cu orice preț !
Dragi prieteni, minciuna este de la Diavol, adevărul este de la Dumnezeu. Cred cu tărie că putem face o schimbare radicală în viața noastră, a familiilor noastre şi a societății în mijlocul căreia trăim. Vă chem la normalitate. Merită ! Doar adevărul învredniceşte, minciuna înrobeşte. Bazați-vă pe adevăr. N-a dezamăgit pe nimeni, ba mai mult a dat valoare și consistență.
O zi călduroasă,