Învierea Domnului Isus este inestimabilă şi indispensabilă creştinismului. în rândurile care urmează o să prezint cinci motive pentru care învierea Mântuitorului este de importanţă crucială pentru noi.
1. Învierea demonstrează că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Au existat sceptici care, în ciuda minunilor făcute de Domnul, au rămas în necredinţă din pricina împietririi inimii lor. Ei cer Domnului un semn din cer, adică o minune mai mare decât toate minunile pe care El le-a făcut în faţa lor, un fel de super-semn, care să-I confirme identitatea. La această cerere Domnul spune că o să le dea semnul prorocului Iona. După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în pântecele pământului. Deci, învierea este acest “super-semn din cer” care confirmă mai presus decât toate minunile Sale că El este Fiul lui Dumnezeu.
Creştinismul este special între religiile lumii pentru că Domnul Hristos este special, El este singurul care a învins moartea prin înviere. Apostolul Pavel predicând în Atena spunea că Dumnezeu a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită despre Isus Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi. (Faptele Apostolilor 17:31)
De asemenea, Romani 1:3,4 vorbind despre dubla natură, umană şi divină a Domnului Isus, spune că el a fost “…dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor.” Istoricitatea Domnului Isus nu este atacată cu virulenţă astăzi, ci divinitatea Lui. Chiar Satana când a venit să-L ispitească şi-a îndreptat atacul primordial asupra divinităţii Sale: “Dacă eşti Fiul Iui Dumnezeu…”.
Spiritul anti-cristic nu constă în negarea totală a lui Hristos, ci în negarea identităţii Sale divine. în Iran se produce un film despre viaţa şi persoana lui Isus Hristos, aşa cum este prezentat în Koran, ca un profet al lui Dumnezeu şi nicidecum ca Fiu al lui Dumnezeu. Se neagă moartea Sa ispăşitoare şi se neagă învierea Sa. Dar tocmai aceasta este demonstraţia supremă a divinităţii Sale. De aceea învierea este crucială pentru că este piatra de temelie a divinităţii Domnului Isus.
2. Învierea demonstrează că moartea Sa a avut efectul ispăşirii păcatelor.
Dacă Domnul Isus n-ar fi înviat, atunci am fi ştiut că scopul său nobil, de-a salva lumea nu ar fi fost atins. Fără înviere, El ar fi fost un erou exemplar prin sacrifiul de Sine, dar nu Mântuitor al păcătoşilor. Fără înviere, El ar fi fost zdrobit şi făcut neputincios de către povara păcatelor cu care S-a încărcat pentru noi când a murit pe cruce. Dacă El n-ar fi înviat ar fi fost o victimă care a murit biruit de greutatea poverii sub care a intrat şi a rămas mort. Dar prin înviere ştim că a avut loc ispăşirea păcatelor în templul din ceruri (Evrei 9:n-r4). în sferele cereşti justiţia divină primea desăvârşităjertfa, necesară şi suficientă pentru a croi calea de salvare a păcătoşilor.
Apostolul Pavel scrie bisericii din Roma că Hristos “…a fost dat din pricina nelegiurilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Romani 4:25). Asta înseamnă că jerfta Sa a avut efectul ispăşirii, şi din această cauză El a putut învia, demonstrând astfel că în acea jertfa noi am fost socotiţi neprihăniţi. Moartea Sa fără învierea Sa L-ar fi făcut pe El victimă ca şi noi, însă moartea Sa şi învierea Sa, ne fac pe noi victorioşi ca şi El.
3. Învierea demonstrează că diavolul şi moartea au fost biruiţi.
Cu câteva zile înainte de moarte, Domnul Isus a spus: “…acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” (loan 12: 31)
Domnul vorbea aici de efectul pe care moartea şi învierea Sa aveau să-L aibă în sferele cereşti asupra domniilor, stăpânirilor şi ierarhiilor din lumea spirituală rebelă: “A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15)
Aceste forţe spirituale ostile au devenit prizonierii care sunt făcuţi de ocară în faţa cosmosului, parcă puşi să defileze dezbrăcaţi de slava pe care au pierdut-o prin rebeliunea lor şi deposedaţi de autoritate prin jertfa Salvatorului nostru.
Moartea nu a fost distrusă complet prin înviere, ci a fost luată prizonieră prin înviere, distrugerea totală a morţii va avea loc la sfârşit, aşa cum afirmă loan în Apocalipsa 20:14. Moartea este biruită prin învierea Domnului Isus şi El are acum autoritatea absolută asupra ei: … “Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Apocalipsa 1:18). Noi avem şi deţinem cheile casei şi ale maşinii noastre. Cheile lucrurilor peste care avem autoritate, cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor sunt aici simbolul autorităţii Sale peste moarte. Astfel, nu doar El este biruitor peste moarte, ci şi Biserica Lui, de aceea promisiunea cu privire la Biserică este că “porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18) Porţile Locuinţei morţilor sunt sub atacul Bisericii nu invers, şi porţile locuinţei morţilor nu pot rezista ofensivei Bisericii Dumnezeului Celui viu pentru că Hristos deţine cheile acestor porţi. De fiecare dată când un păcătos este salvat, este scos din moarte şi adus la viaţă, este eliberat din închisoarea păcatului şi a morţii spirituale, şi porţile locuinţei morţilor nu pot opri şi birui
Biserica din pricina Domnului ei.
4. învierea Domnului Isus demonstrează că Domnul Isus mijloceşte pentru credincioşii Săi.
Slujba Domnului Isus nu s-a încheiat absolut, odată cu înălţarea, ci El continuă să facă şi lucrarea de mijlocire pentru mântuiţi. Acest lucru este mult mai important decât putem noi acum să ne imaginăm. Acuzatorul copiilor lui Dumnezeu se loveşte acum de Avocatul nostru glorios din ceruri. Apostolul Pavel întreabă retoric cu privire la credincioşi: “Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, şi stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34)
El este Marele nostru Preot, care face această lucrare de mijlocire pentru noi. “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 loan.2:1)
Neprihănirea Sa este transferată nouă, când acest lucru este făcut prin lucrarea Sa de mântuire şi de mijlocirepentru noi. El ne reprezintă pe noi în faţa Tatălui, şi noi suntem chemaţi să-L representăm pe El în faţaoamenilor.
5. învierea Domnului Isus demonstrează că cei care aparţin Lui vor învia pentru viaţă.
Toţi oamenii vor învia, dar unii vor învia pentru despărţire de Dumnezeu în pedeapsă, iar alţii pentru viaţa cuDumnezeu. Domnul Isus este pionierul învierii noastre pentru viaţa veşnică cu Dumnezeu: “…Hristos a înviat,pârga celor adormiţi.” (iCorinteni 15:20). Pârga este primul rod, este rodul timpuriu, este precedentul care arat[ce vine pe urmă. Credincioşii deja au experimentat o înviere, învierea din moartea spirituală şi din păcat, este dejao realitate (loan 5: 25, 26), şi este garanţia învierii finale promisă mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nupoate să mintă. (Tit 1:2) “Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat peHristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.”(Romani 8:11)
Domnul Isus, prin înviere, n-a reparat doar ce-au stricat oamenii în Vinerea Mare, ci a reparat ce-au stricatoamenii în Eden. în Eden s-a pierdut şi viaţa spirituală şi accesul la viaţa veşnică, în Hristos ni se dă şi viaţa dinbelşug şi accesul la viaţa eternă.
În problemele vieţii adesea suntem copleşiţi de limitările şi experienţele dureroase prin care trecem, însăînvierea gloriosului nostru Salvator ne-a adus speranţa de care ne-am ancorat atât pentru viaţa aceasta, cât şipentru viaţa viitoare. Norul morţii este temporar, soarele vieţii rămâne veşnic. “Acum, fireşte, nu putem vedealumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi; de la miazănoapte ne vineaurora, şi ce înfricoşătoare este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!” (Iov 37: 21, 22)
Pastor loan Cocîrţeu